Toată viața repetăm. Repetăm, repetăm și iar repetăm. Până când învățăm. Și atunci ne plictisim și trecem la altceva. Pe care-l învățăm, cum altfel decât, repetând.

Mergem, inconștienți de automatismele care ne conduc spre asta. Ne facem jobul, zilnic, înșiruind ca pe o ață task-urile, to do-urile, e-mail-urile și ședințele interminabile. Plecăm seara la sală cu gândul către seria de exerciții atribuită zilei respective. Parcă am fi cnc-uri cu prea multe grade de libertate adăugate just for fun, de un programator prea plin de simțul umorului în timpul orele de program.

Singurele clipe în care evadăm din automatismele care suntem este când ne place. Când ne apucăm sănătos și ne satisfacem câte o plăcere. Ne dăm cu rolele, ne cățărăm după cireșe, ne tăvălim cu aleasă prin vreun pod plin de fân proaspăt, ne bălăcim în oceanul ăla mare sau savurăm împreună o porție de scoici cu sos de usturoi într-un oraș cu nume greu de pronunțat. Atunci și doar atunci simțim plăcerea și resimțim vina. Vina de a ieși din rând, de a renunța la stereotipia dimprejur, de a îndrăzni.

Tu, când ai evadat ultima oară?