Mingea jos și capu’ sus
Acum mulți, mulți ani pe vremea când figuram ca practicant al jocului cu balonul rotund legitimat chiar la Petrolul, aveam un antrenor. Aproape
bătrân și care nici nu știa prea multe d-aia ajunsese să ne antreneze pe noi puștii ăi mai mici ai clubului. Asta după mintea noastră de copii, desigur.
Și în timp ce fremătam pe gazonul vechiului Ilie Oană, obsedant și repetitiv singurele sfaturi pe care le auzeam de la dom’ antrenor erau: mingea jos și capu’ sus. Cu timpul am observat că mingea odată ținută și jucată pe jos era mai ușor de controlat și de stăpânit. Devenea mai docilă și ascultătoare și uneori, la început mai rar, dar pe măsură ce timpul trecea, din ce în ce mai des chiar se ducea acolo unde ne doream să ajungă. Peste ani și ani abia, mult timp după ce fotbalul și eu ne-am despărțit amici, mi s-a relevat și sensul celui de-al doilea îndemn, capu’ sus!
Dacă mi-ar cere cineva sfaturi acum în orice privință, fără emoție și pic de șovăială i-aș spune: mingea jos și capu’ sus! Ține mingea cât mai aproape de tine, pentru a o putea manevra TU cum și când vrei. În același timp, ține capul sus să poți vedea în orice moment unde ești, care-ți este poziția în teren, care-ți sunt prietenii și adversarii și cum sunt ei poziționați față de tine.
Și da, dacă mă întrebați pe mine, sfaturile astea se potrivesc și unui blogger care știe și vrea să facă ceva cu blogul lui!
| This entry was posted by Vali on Decembrie 6, 2011 at 09:36, and is filed under Blog. Follow any responses to this post through RSS 2.0. You can leave a response or trackback from your own site. |























about 5 months ago
Sfaturile astea se potrivesc în orice situaţie de viaţa, cred. Sunt bune sfaturile tale
.
about 5 months ago
Sper să fie şi folosibile