O altă campanie marca ProTV. Vor fi reportaje triste, cuvinte mari, copii frumoși, povești adevărate. Toate cu scopul de a atrage atenție societății civile asupra uneia dintre greșelile pe care le suportă conștient din comoditate și ipocrizie.

Vor fi câțiva copii pentru care viața se va schimba. Dar vor fi și câteva puncte de rating care vor da bine într-un Excel sau înglobate într-un PowerPoint pe perete. Ne vom șterge stingheri lacrimile dintr-un colț de ochi gândindu-ne ce am putea face dacă am putea face ceva. Cei ce pot face nu se vor gândi și ei la asta ocupați fiind cu orice altceva îi poate ține departe tocmai de genul ăsta de lucruri simple.

EL și EA se iubesc. Se iubesc constant și cu foc. Încearcă șă dea și un sens iubirii lor dar nu le iese. Nu pot avea copii. Cel puțin, nu împreună. Se hotărăsc să adopte un copil. Merg la autorități, găsesc un copil adorabil, încep procedurile de adopție. Până la un punct unde se împotmolesc în anumite chichițe administrative. Rămân interesați așteptând soluționarea problemelor. După luni de zile, autoritățile încearcă să ia legătura cu viitorii părinți pentru a le da fericita veste că totul este aproape gata. Doar că, brusc aceștia declară că nu mai vor copilul. Pentru că au copil. Detectivii funcționari publici descoperă că EL s-a declarat tatăl unui copil născut de o adolescentă și abandonat imediat după naștere. Un nou copil în sistem, doar că este un copil pe care tatăl l-a recunoscut și îl vrea, iar legea nu-l poate împiedica să-l ia acasă. Cazul, propagat de excesul de zel al unui angajat, deja ramificat pe mai multe niveluri ajunge de domeniul instanței judecătorești. Instanță care decide că autoritățile trebuie să plătească efectuarea unui test ADN prin care să demonstreze că EL nu este tatăl biologic al copilului așa cum a declarat. Urmează un dosar penal pentru EL, o familie distrusă pentru EA, viitorul a 2 copii schimbat …

Povestea de mai sus nu este reală în întregime. Pe EL nu îl cheamă EL așa cum nici pe EA nu o cheamă EA. Copiii însă sunt reali, angajații  sunt reali, adolescenta care și-a abandonat copilul nou-născut este reală. Și instanța judecătorească este reală. În rest, totul este o poveste adevărată, despre copii frumoși, spusă cu ajutorul unor cuvinte mari pentru a realiza un reportaj trist.

PS: am programat publicarea acestui articol deloc întâmplător la ora asta.