Cum este la Cinema Caffe 3D Patria

V-am spus cum a fost la lansare dar am rămas oarecum dator cu ceva mai multe detalii despre cum este, efectiv, la Cinema Caffe 3D Patria.

Și să încep cu lucrurile bune:

  • cafeneaua dotată cu un bar destul de aprovizionat, cel puțin cu ocazia lansării. Băuturi alcoolice (l-am zărit și pe unchiul Jack pe acolo) și nealcoolice, nachos și celebrele floricele. Se poate și fuma așteptând să înceapă filmul, dar doar în apropierea barului. Și, ceea ce am remarcat la inaugurare, deși numărul celor prezenți era cu mult mai mare decât al celor capacitatea normală și se fuma cu spor, sistemul de aerisire funcționa foarte bine și efectele nocive ale țigărilor nu erau aproape deloc sesizabile.
  • sala de vizionare dotată cu 50 de fotolii confortabile așezate în rânduri de maxim 4 și suficient spațiu între rânduri astfel încât este destul de greu să deranjezi pe cineva pentru a ajunge la locurile tale. Măsuțele amplasate strategic printre fotolii sunt ideale pentru a-ți ține aproape ronțăielile sau băuturile de la bar.
  • sistemul 3D pus în valoare și de filmul pe care l-am văzut noi dar care o să facă față cu bine la orice vizionare, cu siguranță. Ochelarii sunt mari, solizi, puțin incomozi la început dar oferă imagini deosebit de precise și bogate în detalii. (Hint: dacă dintr-un motiv sau altul aveți probleme cu 3D-ul în timpul vizionării, eu am pățit-o cât am fost la bar să mă reaprovizionez cu ceva rece și Heineken, butonul mic și gri de pe partea exterioară stângă a ochelarilor face toți banii)
  • amplasamentul și unicitatea lucruri despre care nu mai pot fi prea multe lucruri de spus, deoarece avantajele sunt evidente!

Și ceva lucruri rele mai puțin bune:

  • garderoba, sau mai bine spus lipsa ei. Pentru că genul ăsta de amănunte sunt cele care fac diferența și sunt cele care contribuie la o experiență complet pozitivă. Sau poate că totuși, era pe undeva ascunsă sau nefuncțională încă și mă plâng degeaba?
  • toaleta, și dacă vă spun că grupurile sanitare sunt comune cu cele ale vechii săli de cinema cred că înțelegeți totul fără a fi nevoie de amănunte. Dacă mai este nevoie de ceva care trebuie pus la punct obligatoriu, atunci acesta este. Inadmisibil să oferi servicii de calitate și tehnologie de secol 2011 la pachet cu toalete publice de an 1980.

La o discuție scurtă cu unul dintre managerii Cinema Caffe-ului am fost întrebați care este activitatea site-urilor de reduceri din Ploiești. Am spus că avem 3-4 jucători importanți și cu oferte interesante, moment în care respectivul și-a arătat deosebita plăcere având în vedere experiențele plăcute pe care le aveau în urma colaborărilor de același fel avute în București. Așa că, ploieșteni, s-ar putea ca în curând să aveți niște surprize! Nu știu dacă se va întâmpla ceva în programul din martie dar vor fi.

Iar ca să vă bag de tot în ceață pe final, las să scape o jumătate de informație conform căreia și bloggerii din Ploiești pregătesc ceva interesant tuturor amatorilor de film din oraș în legătură cu Cinema Caffe 3D Patria. Momentan atât 🙂

6 thoughts on “Cum este la Cinema Caffe 3D Patria

  1. ?!?!?! Exista de mult timp toaleta la Cinema Patria?? Pfff, acum aflu ! :)) Ma hlizesc inca si mai mult de mine acum.
    Si doi :
    – daca esti fumator, e posibil ca sistemul de ventilatie sa ti se para satisfacator. Pentru un nefumator fumul de tigara n-are prea multe de-a face cu ventilatia.
    Oricum, tare binevenite remarcile astea ale tale!

  2. Waven, eu te-as numi primul nepartinitor al blogosferei, ca asa imi pari. Dar daca tu preferi sa iti zic carcotas … ah, tot nu pot ! 😛
    Cat despre mine, nuuu, nu vreau locul intai la nimic – mie mi se pare mai bine pe la mijloc de clasamente, e caldut acolo mereu. 🙂
    p.s. da’ vad ca pana la urma voi cel mai entuziasmati ati fost de instalatia de aerisire. 😉

    • 90% dintre cei din blogosferă care au ajuns să mă cunoască, au făcut-o ca urmare a unor critici pe care li le-am adus! Eu zic cu bună intenție, ei zic că din cârcoteală.
      Și apropo, de ce-i la Cinema Caffe, eu chiar aștept să vină cineva să ne zică cum i s-a părut aerisirea, nachos-urile sau sonorizarea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.