Cum a fost la lansarea Cinema Caffe-ului 3D Patria

Am trăit s-o văd și pe asta, cinema 3D la Ploiești! Și, în plus de asta, am trăit să particip în calitate de blogger la inaugurarea cinematografului!

Evenimentul a fost unul simplu, fără exagerări, bine organizat și suficient de select. Partea de socializarea din debutul evenimentului a fost una de mare succes, practic oficialitățile înghiontindu-se cot la cot cu reprezentanții mass-mediei pentru privilegiul de a sta în preajma open barului 🙂 Mi-a plăcut că nu au existat aere și fandoseli, gazdele făcându-și simțită prezența delicat și exact la momentul oportun.

Din alocuțiunile oficialilor am reținut 2 aspecte importante. Primul a fost explicația oferită de către directorul RomâniaFilm, domnul Marius Cristian Iurascu, cu privire la ideea care a stat la baza apariției acestora Cinema Caffe-uri și anume, simpla și fireasca observație, că da, în România există încă mult prea multe orașe în care nu se poate vedea un film în condiții normale și adaptate anului 2011. Astfel, RADEF a hotărât înființarea acestor semi-cinematografe, care au rolul de a asigura condiții normale de vizionare a filmelor atât în format 2D cât și 3D. Cel de-al aspect are legătură cu absența ministrului care trebuia să facă act de prezență și să taie o panglică, absență suplinită cu brio de către asistenta personală a acestuia, domnișoara Catrinel Dănăiață. Și când spun cu brio, mă refer la prezența domișoarei care după cum se vede arată într-un mare fel 🙂

După ce panglica ce-a roșie a fost tăiată într-o mare aglomerație de camere video (eu am numărat cel puțin 6 televiziuni prezente) și aparate foto (mai mult sau mai puțin profesionale), stimabilii oficiali s-au retras încet-încet iar trupa Micul Paris a încălzit bine atmosfera cu live-ul de o calitate și cu sound-ul cu mult mai bune decât ale multor vedete în vână. Sau poate nu a fost live-ul ci barul, în continuare open … ?

Despre filmul care-a urmat nu vă zic prea multe (este un trailer mai jos) decât că a fost o alegere foarte bună. Deși îl văzusem deja, experiența 3D a fost una deosebită și re-vizionarea filmului a meritat. Un cu totul alt film, efectele adăugând un plus de valoare poveștii din care, cu siguranță ați văzut și voi cel puțin 1 episod. Echipamentele 3D cu care este dotat Cinema Caffe-ul, au contribuit și ele la experiența plăcută pe care am avut în urma vizionării.

În loc de concluzie, nu pot să fac altceva decât să vă trimit la film. Mergeți și voi (programul acestei săptămâni este în comunicatul oficial primit ieri de la directorul RADEF RomâniaFilm) și spuneți-mi cum vi s-a părut. Eu unul, recomand!

Trailerul de care vorbeam:

PS: Deși George încă n-a pus toate pozele vă spun eu sigur că în colțul din dreapta sus al cinema-ului (colțul bloggerilor, țineți minte!) au mai fost prezenți și-au cârcotit cu ochelarii ăia mari pe nas: Dana, Strumfița, Haotik și Kriogen.

10 thoughts on “Cum a fost la lansarea Cinema Caffe-ului 3D Patria

Leave a Reply to George Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.