De data asta Danemarca a câștigat. La handbal, împotriva fetelor noastre. Meciul a avut poveste, pasiune, dorință și luptă. Desigur pe noi ne-au furat și arbitrii și ne-a înjurat și publicul (nu înțeleg de ce doar ei erau danezi) … dar nu despre asta vroiam să vorbesc.

Ce nu înțelegem noi, ca români – ca nație, este că viața asta n-are deloc culoare fără șansa de a fi într-o sală de genul celei din seara asta. Fără șansa de a fi participanți direcți la un spectacol sportiv de anvergura celui din seara asta. Fără șansa de a putea fi civilizați în fața noastră și a celorlalți.

Trăind așa, aici și acum nu ne recunoaștem dreptul la a fi martori la așa ceva. Ne ratăm acest drept, în goana noastră de a supraviețui între 2 taxe ți 3 impozite. Plecam afară să câștigăm bani, nu să trăim mai bine. Trăim prost acolo, pentru a putea trăi ai noștri bine aici.

Am văzut mulți, foarte mulți tineri în tribunele acestui meci din Campionatul European de Handbal. Încerc să-mi imaginez același meci desfășurând-se într-o sală din România. Încerc să-mi imaginez întreaga sală în picioare țipând, plângând, cântând pentru echipa lor. Încerc să-mi imaginez și copilele mele în acea sală. Încerc să-mi imaginez că cel puțin ele vor apuca așa ceva. Poate peste 10ani, poate peste 20 de ani, poate peste 30 de ani …

Până atunci, Danemarca câștigă!

LE: Un român, puțin plecat prin Danemarca și  tocmai întors de la meciul de care vorbeam la început, vrea neapărat să-mi dea dreptate.