Cum a fost la Ploiești blogmeet

Ieri seară a avut loc o nouă întâlnire a bloggerilor ploieşteni. A doua sau a patra, în funcţie de cum se pun de acord  cele 2 numărătorii oficiale, asta ca să fiu și puţin sarcastic, după cum am fost acuzat aseară 🙂

Cu ocazia asta i-am cunoscut pe Andreea, Florentina, Christian, Sorin, Răzvan, Vlad, Gabriel, Sebi, Vali și Dragoș toți mândrii posesori de bloguri, conturi de twitter, facebook, id-uri de YM dar şi bineînţeles chef de socializare.

Printre cele 4 beri și prea multele țigări fumate am reușit să-mi dau cu părerea, de parcă m-aș fi priceput, despre aproape toate subiectele discutate fie că era vorba de promovare personală, optimizare SEO, link exchange, rețele sociale, bani câștigați din online, Google vs Twitter, persoane 2.0 sau bloggerii A-list din .Ro.

Câteva scurte concluzii:

  • offline oamenii pot fi mult mai simpatici decât online;
  • întâlnirile de genul acesta merită şi trebuie repetate, pentru a putea vorbi despre o adevărată blogosferă ploieşteană;
  • deşi în unele momente întâlnirea mi s-a părut oarecum haotică, mie cel puţin, mi-a plăcut cu mult mai mult aşa;
  • e greu la început şi poate nu se reuşeşte întotdeauna exact scopul propus dar asta nu trebuie să fie un motiv de descurajare;
  • există persoane interesate şi pasionate de online, chiar şi cu idei care pot avea succes, şi în Ploiești.

Atmosfera a fost destinsă, caldă şi pentru mine cel puţin, a fost o adevărată relaxare să stau la o masă cu câţiva dintre cei pe care-i cunoşteam doar din ocazionalele scrieri de pe blog. Mulțumesc celor care au făcut posibilă această întâlnire   Christian și Sorin, pentru inițiativă și organizare şi să ne revedem cu bine la următoarea întâlnire.

7 thoughts on “Cum a fost la Ploiești blogmeet

  1. Tare mă bucur să citesc pe blogurile celor pe care i-am cunoscut vineri impresii pozitive. Asta îmi demonstrează că nu numai eu m-am bucurat să îi cunosc şi să le ascult părerile. 🙂 Şiii… chiar dacă nu am zis eu prea multe de data asta , sper să particip şi la un următor posibil blogmeet.

  2. @Alexa: dacă ți-a plăcut, e numai vina ta 🙂
    Și dacă vei dori în continuare să participi la întâlniri de genul acestuia, vei fi binevenită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.