Pentru astăzi am o întrebare-dilemă personală cu care mă tot confrunt eu de ceva vreme. Este adresată în special domnilor căsătoriți sau care conviețuiesc în concubinaj alături de doamna lor de o perioadă de cel puțin 2-3 ani deoarece ei și numai ei sunt calificați în a da un răspuns.

Problema mea este legată de  spațiul propriu și personal de care un bărbat are nevoie când are nevoie. Acel spațiu atât de intim și de personal fără de care bărbăția purtătorului de șliț nu ar fi întreagă. Ultimul refugiu al masculului și ultima baricadă a virilității masculine.

Desigur, vorbeam despre spațiul destinat trusei de scule. Căci, nu-i așa, de voie de nevoie un bărbat trebuie să aibă o trusă de scule pentru momentele sadice în care natura (vroiam să scriu soția, dar …) vrea să-și bată joc de el și-l obligă să bată un cui/schimbe o garnitură/agațe un ghiveci de flori/înlocuiască o priză.

Și aici ajungem la miezul problemei pentru că, în spiritul celor de mai sus, aceea trusă de sculă – improvizată sau poate nu – trebuie să aibă un loc al ei sigur, demn și impozant în casă. Pentru ceea ce reprezintă sau măcar pentru ceea ce  ar trebui să simbolizeze.

Și atunci când sculele bărbatului nu-și mai au locul bine stabilit și sunt înghesuite fie între baxul de hârtie igienică și aspirator, fie între borcanele cu murături și cele cu compot ori poate chiar doamne ferește! între tampoanele de zi și cele de noapte, în această situație așadar, este ceva putred în … Danemarca? Sau este doar un semn că trebui să cautați o casă mai mare?