Archive for Noiembrie 15, 2009
Testează-ți votul – versiunea prezidențiale
Noi 15th
În noiembrie 2008, în iunie 2009 de ce nu și în noiembrie 2009?
Cu ocazia alegerilor prezidențiale de săptămâna viitoare vă urez să vă testați votul.
Al meu cică ar arăta așa:
Iar compatibilitatea ideilor mele față de ale celui pe care-l voi vota duminica viitoare, exprimată grafic este:
Chiar așa, tu te-ai hotărât deja? Știi cu cine votezi?
Call of Duty – Modern Warfare 2
Noi 15th
Despre seria Call of Duty sunt puține de spus. Asta în condițiile în care orice amator în ale jocurilor pe PC a jucat cel puțin o dată, cel puțin unul dintre jocurile seriei.
Până acum erau 5 (Call of Duty 1, Call of Duty2, Call of Duty3, Call of Duty4 – Modern Warfare, Call of Duty 5 – World at war) de câteva zile a apărut și episodul 6 -CALL OF DUTY 6 MODERN WARFARE 2
După cum spune și numele, jocul este o continuarea poveștii din episodul cu numărul 4, la o distanță de 5 ani. și chiar cu câteva dintre personajele din primul joc. Gameplay-ul, grafica, motorul jocului sunt toate la superlativ, cu o atenție la detalii la care nu te-ai aștepta de la un shooter. Ce-am remarcat până acum:
- multe arme, unele noi, altele clasice, câteva de domeniul fanteziei doar (sper!)
- inamicii (AI bineînțeles) cu mult mai inteligenți
- o ascensiune pe un ghețar și o urmărire cu snowmobilul absolut demențiale
- un episod a avut nevoie de dublă-mi confirmare pentru a-l putea juca. Într-adevăr lucrurile de-acolo nu erau chiar perfect OK pentru o persoană normală (mai ales pentru copii/puștanii care-l vor juca în draci)
- modul Special OPS – este imposibil de trecut în modul hardest chiar cel puțin de către mine
- întotdeauna TREBUI să găsești timp pentru 2 ore de COF

Dacă v-am făcut cel puțin curioși vă recomand CALL OF DUTY 6 MODERN WARFARE 2 – jocul anului 2009. Eu o să cam lipsesc puțin din real world în următoarea săptămână, din cauza lui.











