Bloguri noi in GReader
M-am decis să mai adaug la lista din GReader prospături. În ideea că internetul este mare şi-n continuă schimbare iar eu urmărind numai aceiaşi oameni s-ar putea să mă plafonez, oarecum. Şi în plus bloggeri noi şi buni apar tot timpul iar unii dintre aceştia ar putea renunţa dacă ar ştii că nu-s citiţi de către mine. Aşa că am purces la drum şi am sărit din blogroll în blogroll pe unde vedeam câte ceva interesant. Până i-am ales pe cei de mai jos.
I-am lăsat apoi în reader necitiţi vreo 2 săptămâni să vedem cam ce produc în timpul acesta, şi apoi m-am pus pe ei. Cine sunt ei?
Din start am renunţat la unul dintre cei de mai sus, văzând că n-au full feed. Îmi pare rău, dar n-am timp să citesc 10-20 de articole ale unor necunoscuţi în tot atâtea taburi deschise. Văd că este criză, că lumea are nevoie de trafic, că oamenii îşi doresc afişări (ce-or face cu ele, îi ajută să viseze mai frumos noaptea?) dar nu, nu te citesc dacă nu mă convingi că meriţi. Ori din titlurile articolelor nu prea a reuşit. Asta e la mine-n reader sunt nişte reguli, doar ale mele.
După prima citire m-am mai dezabonat la un feed (mai aveam deja vreo 3-4 deja pe acelaşi tipar), am mutat la categoria Faine pe unul dintre ei (mare lucru să fie acolo, credeţi-mă pe cuvânt) iar celor 2 rămaşi le mai dau o şansă şi îi mai aştept încă o săptămână să mă farmece pe deplin (n-am dat link-uri pentru a nu supăra pe nimeni, oricum eu cred că s-au cam recunoscut fiecare!)
Aşa că dacă aveţi prieteni, cunoscuţi, vecini de bloc sau de (ş)palier care au blog şi vreţi să-i faceţi celebri lăsaţi-mi un comment cu blog-ul lor şi au şansa să primească un link de la mine (momentan le dau ieftin, dar nu se ştie niciodată cât va valora).
| This entry was posted by waven on Aprilie 27, 2009 at 14:33, and is filed under Blog. Follow any responses to this post through RSS 2.0. You can leave a response or trackback from your own site. |













